Povestea celor doi iepurasi

Standard

Sau

De ce au iepurasii picioarele asa lungi

Iarna, hoata, a venit tiptil intr-o noapte si a furat toate culorile si bunatatile campului. Pana si cele cateva frunze aramii, ce mai ramasesera agatate cu indarjire in ramurile paducelului, le-a furat.

Ghemuiti pe muschiul vestejit si el de-acum, Ţup si Ţop priveau uimiti la patura mare, alba si pufoasa care acoperea acum campul.

Ceee…eeee! De unde atata alb? intreba mai mult pentru el, Ţup.

Cred ca au cazut norii pe pamant, zise Ţop, privind uimita spre cer.Apoi, rotindu-si privirea imprejur a spus, inca si mai uimita:

Au cazut toti norii, sa stii, uite, au acoperit si copacii!! Si pe tine te-au acoperit, ai blanita alba complet, acum!

Bietul Ţup era si el atat de nedumerit incat, cu toata intelepciunea care-l caracteriza, de data asta nu a gasit nimic de spus. Curajos din fire, a iesit primul din culcus sa cerceteze ciudatenia. Amusina curios si pentru ca nu simtit vreun miros aparte si-a apropiat tot mai mult boticul umed, pana cand a atins zapada si, speriat de recele ei, s-a retras repede inapoi.

Nu e a bine, sa stii! Ramanem aici pana ies si ceilalti prieteni la joaca, sa vedem ce se intimpla.

Vatul sufla naprasnic, viscolea zapada, Ţop tremura de frig si, de ce sa nu recunoastem, putin si de frica. Dupa o vreme, foamea s-a facut si ea simtita si Ţop a rostit timid:

Ar trebui sa pregatim masa, mie imi este cam foame.

Nici gand! zise Ţup hotarat, nu ne miscam de aici pana nu aflam exact ce se intimpla.

Resemnata, Ţop aduna cele cateva fructe de paducel risipite prin culcus, din vremea belsugului si le imparti cu prietenul ei. Acesta le rontai absent.

Pe la vremea pranzului, de prin adaposturile bine incalzite, au aparut si ceilalti prieteni, unul cate unul, ferchezuiti nevoie mare, cu blanita frumos pieptanata si aranjata.

Pusi pe sotii si bucurosi de prima zapada, repede i-au atras si pe iepurasi in jocul lor. Fireste, Ţup, cu intrebari dibace, ca sa nu-si dea nimeni seama ca e nestiutor, afla indata de la prietenii de joaca cum sta treaba cu baba iarna. Motiv pentru care nu i-a mai ars foarte tare de joaca.Nici nu au bagat de seama cand a trecut timpul. Se intuneca devreme si toti fugira pe la casele lor, parintii ii avertizasera ca iarna nu e de glumit, pericolele se inmultesc si trebuie sa ajunga acasa mult mai devreme ca de obicei.

Ţup si Ţop s-au retras acolo, sub crengutele golase de paducel, fiind nevoiti sa se cuibareasca pe muschiul inghetat.

– Oare ce mancam in seara asta?, intreba Ţop, careia, dupa atata joaca, i se facuse foame, iar el o privi ingrijorat si nu ii raspunse. Ţop mai gasi doua fructe uscate de paducel prin cuibul lor si le imparti frateste iar Ţup, invingadu-si teama, alerga repede pana la tufa de alun si aduse doua crengute care trebuiau sa fie tare gustoase si sa le acopere nevoile pe seara asta. Maine o sa vada el ce e de facut, trebuie neaparat sa gasesca o rezolvare. Dar crengutele nu mai aveau seva, coaja li se intarise si cei doi iepurasi – dupa ce rontaira cu chiu, cu vai, cina saracacioasa – adormira cu burtile chioraind de foame.

Peste noapte vantul continua sa sufle inca si mai naprasnic astfel ca, dimineata, cei doi se trezira zgribuliti, amortiti si flamanzi.

Ramai aici, zise curajosul Ţup, eu o sa merg sa caut o scorbura libera sau o grota unde sa ne adapostim. Daca ramanem inca o noapte aici, la marginea padurii, o sa murim inghetati.

Dar Ţop a preferat sa-l insoteasca, tremura prea tare, de frica si de frig, ca sa ramana singura acolo.

Au colindat padurea in lung si in lat, toate scorburile erau ocupate deja, le inghetasera labutele si foamea se facea din ce in ce mai tare simtita. Ţop s-a gandit adeseori sa foloseasca fluierul din pipirig, de care nu se despartise nici o clipa, dar de fiecare data si-a adus aminte de cuvintele Reginei care o sfatuise sa il foloseasca doar in situatii limita. Si asta, cu siguranta, nu era o situatie limita, Ţop era constienta ca trebuie sa gaseasca in ei puterea pentru a-si afla un adapost. Fara sa isi dea seama, se indepartara tare mult de luminisul unde isi duceau traiul. La un moment dat, zarind o vizuina ce parea parasita, Ţup intra hotarat sa stabileasca tabara. Din nefericire vizuina era ocupata de un lup, care isi arata degraba coltii ascutiti.

Mwuahaha, rase lupul, ce prostanaci! Uite cum imi servesc micul dejun la pat!

Iepurasului nu-i placura ochii de taciune si privirea rautacioasa a lupului si-i striga inspaimantat prietenei lui :

Fugi cat te tin picioarele, nu te uita inapoi!

Alergau din toate puterile, dar piciorusele scurte si trupul bondoc nu ii ajutau prea mult. Lupul era mare si puternic, salturile lui erau uriase si bietii iepurasi, cu inima cat un purice, ii simteau respiratia in ceafa si mai ca-si vedeau moartea cu ochii.

Fugi in padure, ma descurc eu cu el!! striga Ţup inainte de a se face un viraj brusc inspre lupul cel flamand.

Aproape a atins blana zburlita a lupului si acesta, uimit la culme de curajul nebunesc al iepurasului, o lua la fuga dupa el, lasand-o in plata Domnului pe Ţop, care abia isi mai tragea sufletul. Din umbra padurii Ţop urmarea goana nebuneasca si isi dadu seama ca prietenul ei nu o sa mai reziste mult alergaturii si hotari ca a venit momentul sa foloseasca fluierul primit in dar de la Regina Baltii cu Stuf. Indata Regina Broasca isi facu aparitia si Ţop o ruga sa le dea o mana de ajutor.

Vino, zise broasca facand o tumba si o luand-o la fuga spre tufa de paducel. Pe masura ce alerga, Ţop observa ca picioarele din spate i se lungesc asemenea Reginei Baltii cu Stuf si, in felul asta, salturile ii erau mai ample si viteza mai mare. Dar bietul Ţup nu se putea tine dupa ele si lupul era din ce in ce mai aproape de codita lui.

Ajuta-l si pe el!, striga disperata Ţop.

Esti sigura?, intreba Regina Baltii cu Stuf. E ultima dorinta la care ai dreptul!

Bineinteles ca sunt sigura! E prietenul meu, nu vreau sa pateasca ceva!

Atunci, Regina Baltii cu Stuf mai facu o tumba, lungi picioarele iepurasului si , toti trei scapara de Lupul cel fioros.

Broasca fu incantata de loialitatea celor doi iepurasi si isi zise ca ar fi bine sa le ofere un bonus (pana la urma, era si ea constienta ca trisase putin cu cele trei dorinte).

In compensare, ii dezvalui lui Ţup unde poate gasi o scorbura goala, uscata si calduroasa, loc numai bun pentru ca cei doi iepurasi sa treaca iarna cu bine.

Cei doi se instalara fericiti in adapostul cel nou, unde erau aparati de viscolul iernii si de multe alte pericole. Se simteau atat de obositi dupa atata alergatura si atat de speriati, incat nu indraznira sa mai caute nimic de mancare asa ca adormira flamanzi, cu gandul ca, a doua zi, dis-de-dimineata sa porneasca in cautarea hranei.

Inainte de a adormi, Ţop isi aduse aminte de animalutele care adunasera cu grija provizii pentru iarna si isi spuse ca Ţup nu fusese tocmai intelept in momentul respectiv. Dar reprosul nu ar fi ajutat nimanui.

Neparat trebuie sa punem mana pe Cartea Padurii, isi zise Ţop, privind ingandurata prin deschizatura scorburii, luna frumoasa si rotunda ca o portocala. Sa aflam cum sa facem lucrurile intocmai si la timp, de aici inainte.

Trecusera cu bine peste ziua de azi, in plus, s-au ales si cu o casuta noua.. Adormi flamanda, dar fericita.

Comentariile sunt închise.