Poveşti pentru copii cuMinţi

Un film, o poveste, sau o poezie pentru copii, mi se pare cu atat mai izbutita cu cat autorul, pastrand elementele specifice basmului, reuseste sa nu se indeparteze prea mult de realitate.

Ratatouille este un film dragut, plin de pilde, bine realizat. Dar trebuie sa recunosc ca, vazand familia de sobolani in bucataria restaurantului, m-au trecut fiorii.

Fiind un film care vorbeste despre prietenie, familie, fair play, puterea de a lupta pentru ceea ce iti doresti in viata, si, nu in ultimul rand, despre toleranta, Remy- sobolanul bucatar, este, totusi, foarte bine ales.

Toate aceste trasaturi se educa in timp si, chiar daca viata are grija sa ne demonstreze ca nu traim intr-o lume fantastica, unde totul este posibil, e foarte bine sa ne educam copiii in acest spirit.

Mi-a placut in special personajul si monologul criticului culinar Anton Ego ( ce nume cu talc)

“In many ways, the work of a critic is easy. We risk very little yet enjoy a position over those who offer up their work and their selves to our judgment. We thrive on negative criticism, which is fun to write and to read. But the bitter truth we critics must face, is that in the grand scheme of things, the average piece of junk is more meaningful than our criticism designating it so. But there are times when a critic truly risks something, and that is in the discovery and defense of the new. The world is often unkind to new talent, new creations, the new needs friends. Last night, I experienced something new, an extraordinary meal from a singularly unexpected source. To say that both the meal and its maker have challenged my preconceptions about fine cooking is a gross understatement. They have rocked me to my core. In the past, I have made no secret of my disdain for Chef Gusteau’s famous motto: Anyone can cook. But I realize, only now do I truly understand what he meant. Not everyone can become a great artist, but a great artist can come from anywhere.”

Videoclip-semn de carte. Film din 2006 a cărui primă jumătate am reuşit să o văd în 2008 – iunie, finalul- în iulie, şi iaca, în august reuşesc să scriu câteva vorbe despre el, să nu rămână clipul de izbelişte în blog. Voi, copilaşi, să nu faceţi la fel.

Over the Hedge, o satiră excelentă, un film despre lăcomie, manipulare, prietenie, familie şi despre obiceiurile oamenilor mari, consumatori de junk food.

Animalele mănâncă pentru a trăi, noi trăim pentru a mânca, este unul din mesajele filmului.

Un urs fioros, un raton şmecher şi manipulator, o familie de porci spinoşi, doi oposumi : Ozzie, tatăl melodramatic, care moare când sesizează cel mai mic pericol, dar nu oricum : “imi place să mor teatral” şi fiica lui-Heater; o veveriţă credulă şi vitezomană, şi o domnisoară sconcs ( Stella, care se dovedeşte a fi o mare seducătoare în final) sînt personajele povestirii, susţinute de voci renumite (Bruce Willis, Nick Nolte) Iniţial Jim Carrey trebuia să fie vocea ratonului şmecher şi nesătul însă rolul i-a revenit în final lui Bruce Willis.
Un film încărcat de umor, relaxant şi educativ. Va recomand, dragi copilaşi, să îl vedeţi împreună cu părinţii .